marți, 11 ianuarie 2011

De poti...

De poti sa nu-ti pierzi capul cand toti din jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;
De poti, atunci când toti te cred nedemn si rau,
Sa nu-ti pierzi niciodata încrederea în tine;
De poti s-astepti oricât, fara sa-ti pierzi rabdarea;
De rabzi sa fii mintit fara ca tu sa minti;
Sau când hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
De poti visa, dar fara sa te robesti visarii;
De poti gândi, dar fara sa-ti faci din asta tel;
De poti sa nu cazi prada nicicând disperarii
Succesul si dezastrul primindu-le lafel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;
De poti risca pe-o carte întreaga ta avere
Si tot ce-ai strâns o viata sa pierzi într-un minut
Si-atunci, fara a scoate o vorba de durere
Sa-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;
Si daca corpul tau, uzat si obosit,
Îl vei putea forta sa-ti mai slujeasca înca;
Numai cu strajnicia vointei tale, astfel
Sa steie peste vremuri asa cum sta o stânca;
De poti vorbi multimii fara sa minti, si daca
Te poti plimba cu regii far-a te îngîmfa;
De nici amicii, nici dusmanii nu pot vreun rau sa-ti faca,
Pentru ca doar dreptatea e calauza ta;
Si daca poti sa umpli minuta calatoare,
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii tom,
Al tau va fi pamântul cu tot ce e sub soare
Si ceea ce-i mai mult: vei fi om, copilul meu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu