Nu irositi secundele tacerii...
E-atât de scurta trecerea prin lut.
Când ai ajuns la ceasurile serii
Sa nu pui întrebarea... ce-ai facut?
Nu înveli iubirea-n gânduri rele,
Alege dor, când viata ta e goala,
Sa nu fii singur dincolo de stele
Impovarat de propria-ti greseala.
Când timpul curge fara de oprire
Nu tine ura-n viata ce-o traiesti.
Numai iubind ajungi în nemurire.
E-atât de simplu, Doamne, sa iubesti...
Iubeste-ma oricât de greu îti pare,
Oricâte rani în inima-ti voi fi,
Oricâte lacrimi îti vor stinge dorul,
Oricâte vise-n tine vor muri.
Iubeste-ma cum n-ai iubit pe nimeni,
Oricât voi sângera în pieptul tau,
Oricât vei rataci în întuneric,
Doar adunând, plângând, pareri de rau.
Iubeste-ma oricâta departare
Ar desena destinul între noi,
Oricât de-amara-ar fi singuratatea,
Oricât ne-ar chinui pe amândoi,
Iubeste-ma cum nu te crezi în stare,
Cum lumea nu te lasa-a ma iubi,
Cum nici macar eu nu-draznesc a-ti cere,
Arzând pe-un rug ce te va mistui.
Iubeste-ma cât înca-ti cer iubirea,
Iubeste-ma cât înca poti s-o dai,
Oricât de scurt îti pare infinitul
Din anii tai, ce înca îi mai ai,
Oricât de mult te-apasa disperarea
Si-oricât de multe aripi ai pierdut,
Iubeste-ma! Iar de nu poti, ma iarta!
Caci te iubesc precum eu ti-am cerut.
Ma vad în oglinda femeie frumoasa,
Cu suflet de floare de crin, înflorit,
Cu trup arcuit de zeita stapâna
În care ma simt un copil fericit!
Cuprind lumea toata-n privirea albastra
Si-n inima mea universu-i cuprins!
În mine sunt toate-mplinitele vise
Si focul etern de iubire aprins!
Sunt Floarea ta alba de Crin, parfumata,
Sunt cel mai frumos vis de-al tau împlinit!
Doar dragostea mea te înalta la stele
Si doar lânga mine te simti fericit!
Doar eu te alint cum n-ai fost niciodata
Si-n inima ta prizoniera ma las!
În tine ma simti nesfârsita poveste,
Asa cum în mine te simt... pas cu pas..
E un cal vrajit ce din stele coboara
Purtand pe spinare o dulce povara .
Sunt visele mele de multi ani uitate
Si altele noi ce urmeaza visate .
Il primesc cu drag , smerit si sfios
Cadoul adus e-atat de frumos !
Nici nu mai stiu daca-s treaz sau visez .
Desfac desaga si-ncep sa sortez :
Sunt vise si tulburi si altele clare ,
Sunt vise si grele si vise usoare .
Sunt vise frumoase si vise urate ,
Sunt vise dorite si vise nevrute .
Sunt visele mele din infinit
Aduse de calul frumos si vrajit
Ii sarut coama si tainic dispare...
Se-ntoarce-n locasu-i din stele sau soare .
s-a lasat un fel de ceata
peste anii mei din viata…
ma simt arestat de toamna,
toamna vietii ma condamna,
nu mai stiu din care parte
vine dragoste sau moarte,
nu mai stiu de care ata
sa-mi leg sufletul de ceata
si ma-ntreb atuncea, oare,
ma-ntreb pentru fiecare,
oare, câte drumuri sunt
de la noi pâna la vânt?
si ma rog atunci cu lacrimi
de la nu stiu care patimi,
ma rog pentr-un pumn de stele
chiar deasupra vietii mele.
Cea mai frumoasa femeie e doar o poveste...
Femeile`s toate frumoase ca focul
Si tari ca speranta ce-aduce norocul,
Cea mai frumoasa femeie e cea care este...
Cea mai frumoasa femeie e doar o simtire...
Candoare de-o clipa si ganduri de-o viata,
Fior ce renaste in orice privire...
Cea mai frumoasa femeie-i mereu langa tine...
Te tine de mana, te-nvata iubirea
Si-ti da, prin speranta, mereu fericirea.
Cea mai frumoasa femeie nu pleaca, ci vine...
Cea mai frumoasa femeie nu-i cea cu renume...
Renumele vine, renumele pleaca,
Pe lume sunt toate facute sa treaca.
Femeia-i frumoasa atunci cand ramane"...
Pe chipul tău râde uimirea
Şi plânge-un dor neostoit…
În faţa ta, se pleacă zarea,
Iar viitoru-i nesfârşit.
Bujori ţi-au înflorit obrajii
Şi-o piersică i-a parfumat…
Şi plete vesele, grumajii,
Cu aur cald ţi-au îmbrăcat.
Din ochii tăi, sfidând seninul,
Ţâşnesc albastre vâlvătăi;
Pe frunte ţi-a-nflorit mălinul –
Iar gura-i gata de bătăi.
Frumoasă eşti, cum niciodată,
N-a fost, sub soare sau sub nor,
Aşa o zgâtie de fată –
Că zânele, de ciudă, mor!
Cristal şi miere, laolaltă,
Se încâlcesc în glasul tău
Şi atunci când pieptul îţi tresaltă,
Răsare luna – dublu, zău!
Mă doare atâta frumuseţe
Şi nostalgia-mi dă ocol…
Când ochii tăi îmi dau bineţe –
Mă simt de răutate gol.
Din mult preaplinul vârstei mele,
Cu fulgi de nea, la tâmple ninşi,
Îţi fac, cu sârg, dulci temenele –
Cu ochii-adânc de dor cuprinşi.
Căci tu, frumoaso, ştii, prea bine,
Că azi e-al tău Pământu-ntreg,
Că doar privindu-te pe tine –
Ce e sublim pot să-nţeleg.
Trăieşte, deci, de vise beată,
Sub ceru-nalt, de nouri tuns,
Cât soarele-i pe boltă, iată –
Cât stele-n noapte sunt de ajuns.
Căci griji, pe chipul tău de zână,
Vor ofili bujori, cândva,
Şi-o gură rece, de ţărână,
Din trupul tău s-o-ndestula.
Dar azi, tu eşti, cum niciodată,
În lumea largă n-a mai fost,
Aşa o zgâtie de fată –
Ce vieţii mele-i cată rost…
Si azi te adun din gânduri ratacite
Si te culeg de pe uscate frunze
Mai plâng pentru petale ofilite
Si mai invoc neîmpartasite muze.
Cu tristii ochi si azi te mai întunec
Si-apoi cu ochii plânsi te limpezesc,
Cu ochii tulburi murmur un descântec
Si tot ciudat si-n lipsa te iubesc.
Cu palmele te mângâi peste ape,
Cu pasul te masor peste carari
Cu norii te salut din departare
Cu iarna îti trimit pure ninsori.
Si viata astazi seamana cu mortea
Si dulcele-i amar ca de pelin
Si ma voi pierde iar prin labirinturi
Si la întâlnire iarasi n-am sa vin.
Mama cât de tânar eram,
Puf de fulg de pe piept când zburam
Cale-albastra din cer în priviri...
Nu mai rabd nostalgii, amintiri.
Mama cât de suplu eram,
Ca un paj prin idile fugeam
Mladios, lunecând pe sperante...
Mi-acontam viitor de vacante.
Mama cât parfum degajam
Dintre roze, nectar rasuflam,
M-aninam cu liane de brate
De iubiri reînnoite, nesate.
Mama cât curaj emanam
Cum vulcanul ce-n piept îmi zbateam,
Pravaleam orice zid piroclastic
Cu un sarm dezarmant, de sarcastic.
Mama ce frumos era totul,
Zile lungi, nopti himere, norocul,
Nici-o grija de ziua de mâine...
Fericit doar cu banul de-o pâine.
Mama, mama, ce dor mi-e de mine,
Gloss sau luciu-n imagini divine,
Incolore, de gri impregnate...
Doar de iris si-n gând colorate.
Mama, mama, sunt dragul de eu,
Creatura-ti idilica, zeu
Ce-ai râvnit sa-l ai vesnic aproape...
Suntem ambii... din posteritate!...
Sunt minunat, sunt excesiv de bun?
Nu mai exista altul pe Pamânt?
Sunt ultimul romantic din catun?
Doar eu mai stiu la buze sa… framânt?
Ai socotit ca merit altceva,
Decât o existenta în banal?
Ca va decide, tandru, cineva,
Sa ma suporte fara un final?
Ai cumparat speranta din import?
Te-ai injectat cu fluturi în stomac?
La gânduri negre ai facut… avort?
Ti-ai adormit tristetea în hamac?
Chiar te gândeai ca n-am sa pot muri,
Iubindu-te profund si patimas?
Chiar ai sperat sa pot copilari,
Neafectat de splinul din oras?
Te-ai perfuzat în suflet cu frumos,
Din orizontul, înca, policrom,
Si-ai revocat prezentul lacrimos,
Uitând, voit, ca sunt un simplu om.
