decât putea chiar zborul meu să urce,
c-am coborât plângând în nefiresc
doar ca să simt cât pot afla şi duce.
Am vrut să ştiu ce gust are speranţa
şi ce culoare are-adesea împlinirea ,
ce focuri ard în noi când vrem mai multe
şi ce căderi ne-mpotmolesc iubirea .
Căci care altă cale m-ar mai fi salvat
de la potopul de-ntrebări şi de mirare
sau ce noroc putea să mă fi transformat
într-o versiune-a mea ,din ce în ce mai mare ?
Aşa sunt eu , voi fi mereu o arcuire
ce nu-şi găseşte loc decât într-un răspuns
căci gesturile ce vorbesc despre iubire
mă-ndeamna să visez mereu , mereu mai sus ...
