M-au năpădit furtuni și tâmpla-mi sângerează,
Aceleași umbre reci îmi par atât de grele
Când nu recunosc clipa prin care se-nserează.
Nu mai cunosc oglinda ce chipul mi-l arată
Speriat că mai iubește când fulgeră și plouă,
Și-mi picură prin riduri minuni de altădată
Spărgând oglinda veche în colțuri, câte două.
E tot mai strâmbă viața prin vârste oarecare
Și eu tot mai sălbatic când anii nu mai sunt,
Cu rădăcini în rouă când toate-s trecătoare
Și nu mai vor să crească tăceri într-un cuvânt.
De-o săptămână-n vis ecou de pași pierduți
Răsună ca durerea când nu ești lângă mine,
De-o săptămâna ploaia cu stropi necunoscuți
Mă-ntreabă dacă visul, doar ție-ți aparține.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu