Visează ca şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi.”
vineri, 17 mai 2013
Sotiei mele...
Pe chipul tău râde uimirea
Şi plânge-un dor neostoit…
În faţa ta, se pleacă zarea,
Iar viitoru-i nesfârşit.
Bujori ţi-au înflorit obrajii
Şi-o piersică i-a parfumat…
Şi plete vesele, grumajii,
Cu aur cald ţi-au îmbrăcat.
Din ochii tăi, sfidând seninul,
Ţâşnesc albastre vâlvătăi;
Pe frunte ţi-a-nflorit mălinul –
Iar gura-i gata de bătăi.
Frumoasă eşti, cum niciodată,
N-a fost, sub soare sau sub nor,
Aşa o zgâtie de fată –
Că zânele, de ciudă, mor!
Cristal şi miere, laolaltă,
Se încâlcesc în glasul tău
Şi atunci când pieptul îţi tresaltă,
Răsare luna – dublu, zău!
Mă doare atâta frumuseţe
Şi nostalgia-mi dă ocol…
Când ochii tăi îmi dau bineţe –
Mă simt de răutate gol.
Din mult preaplinul vârstei mele,
Cu fulgi de nea, la tâmple ninşi,
Îţi fac, cu sârg, dulci temenele –
Cu ochii-adânc de dor cuprinşi.
Căci tu, frumoaso, ştii, prea bine,
Că azi e-al tău Pământu-ntreg,
Că doar privindu-te pe tine –
Ce e sublim pot să-nţeleg.
Trăieşte, deci, de vise beată,
Sub ceru-nalt, de nouri tuns,
Cât soarele-i pe boltă, iată –
Cât stele-n noapte sunt de ajuns.
Căci griji, pe chipul tău de zână,
Vor ofili bujori, cândva,
Şi-o gură rece, de ţărână,
Din trupul tău s-o-ndestula.
Dar azi, tu eşti, cum niciodată,
În lumea largă n-a mai fost,
Aşa o zgâtie de fată –
Ce vieţii mele-i cată rost…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu