SMURD

La voda vine un arab,
Cu o figura de asab.
„Eu, doamne, seful de la SMURD,
La tine vin, ca la un surd,
Ajuns astazi nabab.

Românii toti s-au minunat,
Când SMURD-ul am înfiintat.
Sunând la unu, unu, doi,
Prin frig, prin zloata, prin noroi,
Pe multi noi i-am salvat.

Dar unora le stau în gât,
Ca un broscoi tare urât,
Cum ar fi spus chiar Ioan Oltean,
Un mizerabil de curtean,
Nu zic mai mult de-atât.

Se îngrozesc românii toti,
Ca SMURD-ul e vizat de hoti
Si, pupaza peste colac,
Maria ta le faci pe plac
Acestor mafioti.”

Tacu arabul Arafat,
Caci voda, prost si îngâmfat,
Sari, ca arsul, de pe tron
Si, precum ultimul poltron,
Se puse pe-njurat.

„Sa vii în fata mea cutezi,
Si sa acuzi, fara dovezi?
Îti spun asa, mai voalat,
Ca, de la mine, din palat,
Te-arunc, de nu te vezi!

Azi, pentru mine-i un mister,
Prezenta ta în minister.
Chiar n-o fi mai gasit Emil
Un pedelist cât mai umil,
Doar un arab sever?!

Tu, venetic în asta tara,
Ma faci pe mine de ocara?
Ia vezi, poate-ti gasesti de treaba,
Urgent, în tara ta araba
Sau alta, bunaoara!

Chiar daca-n doua mii si cinci,
Când, zice-se, munceai pe brânci,
Te-am decorat cu mâna mea,
Azi dau cu tine de podea,
De te mai scoli c-un vinci!”

Arabul, stând cu ochi uimiti,
Striga, pe cât putu: „Sariti,
Caci pacientul a scapat

                        (dupa El Zorab, de George Cosbuc)