vineri, 21 octombrie 2011

Cântec deplin...

N-ai dezmierda de n-ai şti să blestemi.
Surâd numai acei care suspină.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după frânturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.
Că nu te-nalţi din praf, dacă nu cazi cu fruntea jos,
în pulberea amară.
Şi dacă-nvii în cântecul de azi e că mureai în lacrima de-aseară.

         poezie de Radu Gyr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu