Fiecare lucru înmugureşte pe dedesubtCa ierburile, fără să tresară
Oamenii îşi duc osteniţi obrăzarele
Pentru o sindrofie ciudată.
Viespele nu mai au ac şi venin,
Drumul se închide ca într-o ceaşcă,
Slugile calcă pe covoarele moi
Să nu trezească moartea din oaspeţi.
O, ce bine mi-ar face să curgă ploaia
Să ude salcâmii, să le scuture sălbile,
Străjile porţilor şi-au lăsat scuturile
Şi au intrat în apa caldă a pământului.
Aş vrea să fiu acum lişiţă albă
Peste bălţile adânci ale somnului.
De ce nu se trag odată zăvoarele
Să rămânem aci toată viaţa, prietene?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu