Mi-e teama timpul sa nu-l pierd si sa ma uite clipa...
Ma întreb uneori...de ce lasam timpul sa treaca?...
De ce nu încercam sa retinem macar secundele, traindu-le, simtindu-le...
Se spune ca timpul trece...eu cred însa ca noi trecem prin timp, iar uneori nu ne marcheaza nicio clipa!
Încercam parca sa nu atingem nimic, sa nu miscam nimic, sa nu schimbam nimic. Doar trecem tacuti pe lânga amintiri, pe lânga evenimente, gesturi, trairi , succese si dezamagiri...trecem nepasatori pe lânga cei din jur...trecem nepasatori fata de noi însine, ca si cum lumea ar fi doar un sir de cadre fara rost, peste care încercam sa trecem cu brio...ca si cum viata ar fi o competitie cu timpul...
Uitam prea des ca nu timpul este cel cu care trebuie sa ne întrecem...ne-a învins de mult timpul...
Sa ne întrecem cu noi, cu fuga de noi...sa ne întrecem cu fuga de toate... Vrem sa traim si, paradoxal, ne grabim spre "iesire" fara sa observam ca avem motive sa ne oprim macar "un timp"...
Sa ne oprim pentru prieteni, pentru zâmbete, pentru gesturi, pentru soapte, pentru îmbratisari, pentru a tremura în racoarea serii sau pentru a mai simti un timp mângâierea razelor pe obraz...pentru o strângere de mâna, pentru vorbe, pentru a ne certa si apoi a ne împaca, pentru a învata si a uita ce am învatat, pentru a transforma un lucru banal în ceva extraordinar...pentru a ne îndragosti sau pentru a pune patimile noastre într-un lucru marunt, dar pe care îl iubim atât...
Sa ne oprim pentru ceea ce ar putea parea prea firesc: sa traim într-adevar...
Ma întreb uneori...de ce lasam timpul sa treaca?...
De ce nu încercam sa retinem macar secundele, traindu-le, simtindu-le...
Se spune ca timpul trece...eu cred însa ca noi trecem prin timp, iar uneori nu ne marcheaza nicio clipa!
Încercam parca sa nu atingem nimic, sa nu miscam nimic, sa nu schimbam nimic. Doar trecem tacuti pe lânga amintiri, pe lânga evenimente, gesturi, trairi , succese si dezamagiri...trecem nepasatori pe lânga cei din jur...trecem nepasatori fata de noi însine, ca si cum lumea ar fi doar un sir de cadre fara rost, peste care încercam sa trecem cu brio...ca si cum viata ar fi o competitie cu timpul...
Uitam prea des ca nu timpul este cel cu care trebuie sa ne întrecem...ne-a învins de mult timpul...
Sa ne întrecem cu noi, cu fuga de noi...sa ne întrecem cu fuga de toate... Vrem sa traim si, paradoxal, ne grabim spre "iesire" fara sa observam ca avem motive sa ne oprim macar "un timp"...
Sa ne oprim pentru prieteni, pentru zâmbete, pentru gesturi, pentru soapte, pentru îmbratisari, pentru a tremura în racoarea serii sau pentru a mai simti un timp mângâierea razelor pe obraz...pentru o strângere de mâna, pentru vorbe, pentru a ne certa si apoi a ne împaca, pentru a învata si a uita ce am învatat, pentru a transforma un lucru banal în ceva extraordinar...pentru a ne îndragosti sau pentru a pune patimile noastre într-un lucru marunt, dar pe care îl iubim atât...
Sa ne oprim pentru ceea ce ar putea parea prea firesc: sa traim într-adevar...
By Mullder...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu